Pagini

joi, 29 iulie 2010

Turismul românesc, la pământ


România se află pe ultimul loc din Europa din punct de vedere al numărului de turişti străini care s-au cazat în hotelurile de la noi din ţară. Anul trecut, numărul nopţilor petrecute de turiştii străini în structurile de cazare de la noi din ţară a fost de 2,5 milioane, în scădere cu circa 22% faţă de 2008. România aproape că nu există pe harta turistică a Europei.

Hotelurile din staţiunile balneoclimaterice stau să cadă, mobilierul din unele unităţi de cazare e moştenit de pe vremea lui Ceauşescu, iar serviciile de proastă calitate, dar la preţuri exorbitante sunt regula ofertei turistice româneşti.

Toate aceste "miracole" româneşti sunt promovate însă în străinătate de ministerul de resort. Ba chiar Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), s-a plâns în repetate rânduri că banii alocaţi anul acesta pentru promovarea turismului sunt prea puţini. Cele 5 milioane de euro de anul acesta nu reprezintă nici măcar jumătate din cele 12 milioane de euro avute la dispoziţie la începutul anului trecut pentru promovare turistică. Ministerul Turismului a cheltuit, în 2009, 7,1 milioane de euro pentru promovarea turismului, din care s-au realizat mai multe campanii de promovare a României pe plan extern şi intern şi s-a cumpărat publicitate la radio şi televiziuni.

PE ULTIMUL LOC ÎN UE
Rezultatele promovării au întârziat să apară, în timp ce situaţia turismului românesc a ajuns dezastruoasă. Statisticile europene arată că România se clasează pe ultimul loc la numărul de nopţi pe care străinii le-au petrecut în hotelurile de la noi din ţară. Potrivit Eurostat, numărul de nopţi pe care străinii le-au petrecut în hotelurile de la noi din ţară a înregistrat anul trecut o scădere de circa 22% faţă de 2008, ajungând la 2,5 milioane. Aceeaşi statistică spune că în Spania numărul de nopţi pe care străinii le-au petrecut în hoteluri este de 141,6 milioane, în Austria cifra ajunge la 75,7 milioane, în Italia - 102,2 milioane, în Germania - 43,2 milioane de nopţi, iar în Franţa - 63,8 milioane de nopţi.

CÂND ADUNI MERE CU PERE
Nu degeaba am luat aceste ţări ca exemplu, deoarece însăşi Elena Udrea face comparaţii între bugetul de promovare din aceste ţări cu România. Ministrul nu spune nimic despre rezultatele înregistrate de turismul din aceste ţări. Udrea a făcut comparaţie între bugetul alocat pentru promovarea turismului românesc şi cel din Austria, Ungaria, Spania, Turcia, Germania, Italia şi Franţa.

Ministrul a uitat să menţioneze calitatea serviciilor oferite de operatorii din turism în aceste ţări, calitatea structurilor de cazare, precum şi încasările şi ponderea acestora în PIB din ţările respective.

joi, 22 iulie 2010

Stadiul executiei telescaunului de la Ranca


Lucrările de instalare a unui telescaun modern, cu patru locuri, în staţiunea montană Rânca sunt în plină desfăşurare.
După ce au fost turnate fundaţiile, s-au montat şi pilonii pe o distanţă de 980 metri. Traseul telescanului va începe de la ultimele cabane din nordul staţiunii şi va ajunge la jumătatea vârfului Păpuşa. Acesta are o lungime de circa 1000 metri şi o diferenţă de nivel de 300 metri.
“După modul în care se desfăşoară lucrările, există toate premisele ca telescaunul să fie pus în funcţiune începând cu data de 1 septembrie. Constructorul francez a solicitat la montaj şi un reprezentant al celor care îl exploatează pentru a învăţa cum să-l folosească”, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj.
Telescaunul va deservi 3 pârtii de pe faţa sudică a vârfului Păpuşa şi va deschide un nou domeniu schiabil pe culmea nordică a acestui vârf.
Pe faţa nordică există posibilitatea amenajării a aproximativ 10 pârtii noi, după cum consideră conducerea Serviciului Salvamont Gorj.
Telescaunul de la Rânca face parte dintr-un proiect a cărui valoare este de circa 10 milioane de euro. “Proiectul are două componente: canalizarea şi staţia de epurare; telescaunul. Proiectul este finanţat cu fonduri europene, iar cofinanţatorii sunt Consiliul Judeţean, Consiliul Local Baia de Fier şi Consiliul Local Novaci”, a mai precizat Sabin Cornoiu.

Sursa : portalnovaciranca.ro

marți, 13 iulie 2010

TUBING PARK la RÂNCA


Rânca este a doua zonă montană din România care de astăzi are TUBING. Primul traseu de tubing pe pârtia de ski este deschis de astăzi pe întreaga vară şi are o lungime de 75 de metri la urcare şi 85 de metri la coborâre, cu 3 curbe, dintre care o turnantă. Aşadar turiştii au posibilitatea unei distracţii pe cinste la Rânca.

marți, 6 iulie 2010




Spania are, fara indoiala, cea mai valoroasa generatie din istorie. Ibericii au ajuns in semifinale dupa un parcurs neconvingator, dar au redevenit, in opinia celor mai multi dintre specialisti, favoriti la titlul mondial.

Gazzetta dello Sport a calculat valoarea lotului Spaniei si a ajuns la o cifra ametitoare - 670 de milioane de euro, mai mult decat dublu fata de principalele contracandidate la Cupa Mondiala: Germania si Olanda (Germania are un lot de 305 milioane de euro, Olanda, unul de 280 de milioane de euro). In ceea ce priveste lotul Uruguayului, distanta este si mai mare: cu exceptia lui Forlan si Suarez - cotati la 20 de milioane de euro - sud-americanii nu mai au fotbalisti care sa concureze cu stelele iberice din punct de vedere al cotei.

Cititi mai multe pe www.prosport.ro

luni, 5 iulie 2010

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR: Rata inflatiei va fi in jur de 8% la sfarsitul anului 2010

"Nu trebuie sa demonizam creditul in valuta", a declarat, luni, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, in cadrul unui seminar pe teme economice. "Exista motive sa avem credite in valuta cu maturitati mai lungi", a afirmat Isarescu, care a adaugat ca "are incredere in leu" si ca "mi-am tinut si voi continua sa-mi mentin economiile in lei". El a mai spus ca ultimele estimari arata ca rata inflatiei va fi de circa 8% la sfarsitul acestui an.

Iata cateva dintre principalele declaratii ale guvernatorului BNR:
* rata inflatiei va fi in jur de 8% la sfarsitul anului 2010.
* exista motive sa avem credite in valuta cu maturitati mai lungi.
* nu trebuie sa demonizam creditul in valuta.
* o tara care vrea sa se dezvolte nu poate sa renunte la creditul pe termen lung.
* trebuie sa facem mai mult in privinta informarii clientilor bancilor.
* valoarea medie a creditelor in valuta acordat populatiei este de 5-10 ori mai mare decat a celor acordate companiilor.
* bancile incarcate cu credite in valuta vor trebui sa aduca capital.
* vrem sa transmitem un semnal de incredere in economia nationala.
* am incredere in leu, voi mentine grosul economiilor mele in lei.
* veniturile mele principale sunt in lei, acolo voi economisi.
* daca majorarea cu cinci puncte procentuale a TVA s-ar transmite integral si daca ar fi aplicata la toate produsele din cosul de consum, cresterea inflatiei ar fi de 4,2%.
* in cosul de consum sunt produse cu o cota de TVA de 9%, adica cam 5% din cos, si la aceste produse TVA a ramas la 9%. Mai sunt produse cu TVA 0, ponderea lor fiind cam de 4% din indicele preturilor de consum.
* cu un calcul aritmetic simplu, vedem ca majorarea inflatiei ar fi, cu transmitere integrala, cam de 3,9%. Acestea sunt calculele aritmetice, iar economia este ceva mai complicata.
* observam pana in prezent ca aceasta transmitere integrala nu s-a aplicat. Explicatia este legata de un substantial deficit de cerere si in aceste conditii, chiar din reactii publice ale unor producatori si lanturi de magazine, observam ca o parte a agentilor economici nu au procedat la o transmitere integrala a cresterii TVA in preturile produselor. Aceasta transmitere se poate realiza pe o perioada mai indelungata, de cateva saptamani, maxim cateva luni.
* avem in vedere si experienta tarilor baltice si a Ungariei, unde preturile au crescut cu mai putin de jumatate din nivelul majorarii TVA.
* in acest moment estimarea noastra este ca la sfarsitul anului vom avea o rata a inflatiei pe undeva la 8%.
* nu este proiectia noastra finala.
* proiectia finala ar putea sa sufere modificari in urma informatiilor pe care le vom primi si o vom da publicitatii la inceputul lunii august.
* vom urmari modul in care actioneaza actorii din piata.
* speram ca in aceasta perioada sa se stabilizeze piata valutara la niveluri mai bune pentru inflatie.
* vom urmari cu vigilenta, de remarcat acest cuvant care arata din partea bancii centrale o preocupare deosebita. Este obiectivul nostru principal sa asiguram stabilitatea preturilor, vom urmari modul in care actioneaza actorii in piata marfurilor.

SURSA HOTNEWS.ro

In curand