Pagini

joi, 4 noiembrie 2010

TELESCAUNUL DE LA RANCA ASTEAPTA ZAPADA



Instalaţia de telescaun de la Rânca, în faza eliberării avizelor
Societate - Eugen MARUTA


Investiţiile în instalaţia de telescaun din zona montană Rânca sunt gata în proporţie de 90%. Mai trebuie montate doar scaunele şi eliberate avizele de funcţionare în condiţii de siguranţă.

Investiţiile în infrastructură în zona montană Rânca se apropie de final, cel puţin în ceea ce priveşte instalaţia de telescaun. Aceasta este realizată în proporţie de peste 90% şi ar putea fi dată în folosinţă începând din această iarnă. Cele câteva milioane de euro investite la Rânca, în cadrul unui parteneriat în care sunt implicate Primăriile Novaci, Baia de Fier, dar şi Consiliul Judeţean Gorj, s-ar putea materializa cât de curând prin creşterea numărului de facilităţi oferite turiştilor amatori de schi, dar şi prin inaugurarea primei instalaţii de telescaun. Construcţia se află la cota 1.700 şi va deservi o pârtie de 1,2 kilometri. Instalaţia de telescaun măsoară 980 de metri.

Va fi testată pentru condiţii de siguranţă

Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Salvamont Gorj, a declarat că sunt toate şansele ca telescaunul să fie pus în funcţiune în această iarnă, dacă instituţiile abilitate vor da aprobările necesare în ceea ce priveşte funcţionarea în condiţii de siguranţă. Practic, în momentul în care dosarul de avizare a instalaţiei va fi complet, constructorul va putea să treacă la montarea scaunelor: „Sunt toate şansele să termine anul acesta lucrările, având în vedere că toată lumea doreşte ca instalaţia să fie pusă în funcţiune foarte repede pentru a nu pierde sezonul. Instalaţia va funcţiona în zona Păpuşa şi va oferi condiţii de acces foarte bune la pârtia nouă de schi, ce va măsura peste un kilometru. Cu siguranţă va creşte numărul de turişti, iar acest lucru este în avantajul celor care au investit foarte mulţi bani în zona montană Rânca, în unităţi de cazare şi alte servicii. Totul depinde de cât de repede vor fi eliberate avizele de funcţionare, pentru că restul este gata. Scaunele nu aveau cum să le monteze, până nu sunt făcute testele“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont Gorj.

Personal insuficient pentru Salvamont

Construcţia instalaţiei de telescaun face parte dintr-un proiect mai amplu de îmbunătăţire a infrastructurii la Rânca. Pe lângă telescaun, investiţia mai vizează realizarea unui sistem de canalizare şi alimentare cu apă. Cu toate că instalaţia va creşte confortul turiştilor, conducerea Salvamont precizează că vor apărea şi noi sarcini pentru angajaţii instituţiei, odată cu punerea în funcţiune a telescaunului şi cu inaugurarea noii pârtii. Serviciul Public Salvamont Gorj care deserveşte zona Rânca are cu 30% mai puţini salariaţi faţă de cât este necesar. Deşi trebuie să facă angajări, şefii Salvamont au fost nevoiţi să treacă şi ei la restructurări. Din fericire, un singur salariat a fost trimis acasă, prin scoatere la pensie. „Orice investiţie de acest gen la Rânca înseamnă mai multă treabă pentru noi. Trebuie să asigurăm intervenţiile în caz de evenimente, deşi personalul este subdimensionat. Avem şi colaboratori, şi voluntari, dar pe ei nu poţi să te bazezi 100%, fiindcă nu stau permanent la baza din Rânca“, a mai spus Sabin Cornoiu.
Sursa : http://eranca.com/

NINSOARE IN STATIUNEA RANCA


Primii fulgi de nea au început să cadă în această dimineaţă în zona montană Rânca. Cu toate că stratul de zăpadă nu a fost mai mare de 2-3 centimetri, Secţia de Drumuri Naţionale Gorj a intervenit cu două utilaje pentru a degaja zăpada depusă pe carosabil. Dumitru Leuştean, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Gorj, a declarat că, dacă va mai ninge, utilajele vor urca la Rânca pentru ca drumul să fie păstrat în condiţii bune pentru trafic. "A nins, dar nu a fost decât un strat de 2 sau 3 centimetri. Am trimis două utilaje care au curăţat şoseaua, astfel încât să nu existe probleme. Nu e bine, în caz de îngheţ, să fie zăpadă pe drum. Noi suntem cu utilajele în bază, gata să intervenim. Acum deja ne aşteptăm ca iarna să se instaleze la Rânca pentru că se cam apropie timpul“, a precizat Dumitru Leuştean.